FCC ICIM bate la Braşov în primul meci al finalei mici! Declaraţii după acest duel

O stagiune ce părea compromisă pe la începutul lunii februarie este foarte aproape de a se transforma în…bronz pentru FCC ICIM Arad. În primul duel al finalei mici, disputat la Brașov, Williams et. comp. au avut ceva probleme doar prin sfertul trei.

După 34-40 la pauză, brașovencele au dat iluzia că pot întoarce partida în sfertul trei. Făcând un pressing avansat, gazdele au și preluat în premieră conducerea pe tabelă. La un moment dat, a fost 68-63 pentru elevele lui Dan Calancea, care – însă – nu au știut să gestioneze un final de meci dominat din nou de forța și pragmatismul americancei Williams și a colegelor sale Hadzovic și Dzombeta,

Tabela s-a oprit la 75-83 și FCC ICIM are șansa să încheie lupta pentru locul 3 sâmbătă, în Sala Sporturilor Victoria din Arad, începând cu ora 17.

După ce Bogdan Bulj nu a putut conduce echipa în deplasarea de la Braşov (care îşi conduce tatăl pe ultimul drum astăzi), responsabil tehnic la partida cu Olimpia CSU a fost profesorul Dan Moraru:

“A fost o victorie extraordinar de muncită. O victorie în care fetele au fost convinse că pot câştiga. Rolul meu a fost ca să mobilizez tot timpul echipa şi să speculez calităţile lor individuale. Am încercat să modific puţin apărarea, să o alternez. În atac nu am putut schimba pentru că e greu să faci o modificare când te anunţă cu o zi înainte că eşti din nou antrenor la echipă, mai ales că nu am mai fost principal de 5 ani de zile,” ne-a declarat Dan Moraru.

Căpitanul formaţiei arădene a terminat jocul de ieri seară cu 14 puncte acumulate, 6 recuperări şi 4 pase decisive.

“Lupta pentru medalii aduce întotdeauna jocuri dificile. Unul dintre acestea am avut parte aseară. Ne-am luptat din minutul unu până la final. Am avut urcuşuri şi coborâşuri în meci, dar nu am renunțat niciodată la gândul de a învinge. Asta ne-a făcut să obţinem prima victorie din finala mică și să fim atât de aproape de a câștiga o medalie după câțiva ani. Am câştigat acest duel pentu antrenorul nostru care şi-a pierdut tatăl. A fost alături de noi, chiar şi de la distanţă. Vreau să mulţumesc profesorului Dan Moraru pentru că ne-a ajutat în acest moment greu să obţinem victoria.

Pentru a putea câştiga şi jocul de sâmbătă, ne dorim ca toți cei care iubesc această echipă să fie la Sala Polivalentă şi să ne susțină. Nu s-a terminat încă lupta cu Braşovul și avem nevoie de toată lumea,” au fost cuvintele sârboaicei Brankica Hadzovic.

One comment to FCC ICIM bate la Braşov în primul meci al finalei mici! Declaraţii după acest duel

  • Marius Stern  says:

    Foarte adevarat ce spune Branki.Trebuie sa intelegem ca finala mica nu este inca castigata de Arad.Asa cum s-a vazut si in cele 2 semifinale de fotbal ale Champions League se joaca pana in ultima secunda.Asa trebuie si noi suporterii si ele jucatoarele sa ne comportam in meciul de sambata.
    ICIM ARAD !!!
    VICTORIE !!!
    MEDALIE DE BRONZ !!!

Lasa un comentariu