Victorie în primul meci oficial!

FCC ICIM Arad a debutat cu un succes în noul sezon din baschetul românesc. Arădencele s-au impus cu scorul final de 70-61 în fața formației Olimpia Brașov, în meciul tur al primei faze din Cupa României.

Galben-albastrele au făcut o primă impresie bună în fața propriilor fani, la capătul unui meci în care au arătat că pot pune probleme adversarelor în actuala ediție. Un joc controlat de la un capăt la altul, arădencele au condus pe tabela de marcaj din minutul 1 până la ultima sirenă a Sălii Polivalente. 13-4 în debutul duelului, iar mai apoi 33-17 au fost scoruri concludente pentru prima parte a întâlnirii. Cu toate acestea, oaspetele au reușit un run de 17-5 spre finalul sfertului doi ce a făcut ca fetele pregătite de Miljan Medved să intre la vestiare doar cu un avans de patru puncte.

A urmat o repriză secundă în care ICIM-ul a apăsat pe pedala de accelerație când a trebuit. S-a distanțat din nou, iar cu o apărare excelentă (primele puncte pentru Olimpia Brașov în sfertul al 3-lea au venit abia după 7 minute scurse), Aradul nu a avut cum să scape din mână victoria.

S-a terminat 70-61 pentru FCC ICIM, care va disputa sâmbătă meciul retur al duelului. Confruntarea de la Brașov va începe de la ora 18:00.

Pentru FCC ICIM Arad au punctat:

Hadzovic 18 puncte, 10 recuperări, Dzombeta 17 puncte, Burdgess 14, Fodor 8, Mercea 7 și Ardelean 6 puncte.