Profesorul Dan Moraru a împlinit 74 de ani pe 20 septembrie.
42 dintre aceştia a fost antrenor de baschet la echipe de prima ligă din
Galaţi, Braşov, Dej şi Arad, dar şi la naţionala de senioare. Cei mai mulţi, 35,
i-a petrecut ca tehnician la formaţii feminine.
Acesta a vorbit despre bornele carierei sale de excepţie:
„La 20 de ani locuiam la
Câmpina şi cochetam cu voleiul. Mircea Chivulesc, prietenul şi ulterior,
coechipierul de la CSU Galaţi, m-a convins să vin la formaţia de baschet de la
Dunăre, care tocmai promovase în Divizia A. Am rămas aici un deceniu, trecând
apoi, pentru tot aţaţia ani, la CSU Braşov, unde aveam să fiu jucător, antrenor
şi vicepreşedinte de club. Cu echipa de sub Tâmpa am ocupat în 1981 locul 3, după
Steaua şi Dinamo, care dominau de ani buni competiţia.
2011 e considerat cel mai bun an, în care echipa Univ. Goldiş ICIM Arad a câştigat titlu, Cupa României şi Liga Europei Centrale. Maestru al sportului din 1993, decorat cu ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a în 2004, a primit titlu de antrenor emerit doi an mai târziu, pentru ca, în 2009, să fie nominalizat pentru Hall of Fame-ul baschetului românesc.
Întrebat dacă poate nominaliza cele mai bune cinci jucătoare
pe care le-a antrenat, a apreciat că e foarte greu să alcătuiască un asemenea
clasament după o activitate de 35 de ani cu fetele. S-a oprit la o ierarhie a
primele trei baschetbaliste pe fiecare post: fundaş – Diana Ciupe, Angela
Seneş, Anne Marie Părău, extreme – Camelia Hânda, Monika Brosovsky,
Ancuţa Stoenescu, Svetlana Simion, Cristina Ciocan, Bianca Drăguş, centru –
Magda Jerebie, Aurora Dragoş, Andra Mandache, pivot – Laura Grecu, Laura
Niţulescu, Carmen Moldoveanu.
Îi plac şi alte jocuri cu mingea, aşa numitele sporturi de
echipă: volei, handbal, fotbal, rugby, polo, precum şi snooker. Este fericit că
baschetul românesc a ajuns după foarte multă vreme la Jocurile Olimpice de
Vară, prin echipa de 3x3.
La 74 de ani, Dan Moraru continuă alături de FCC
Baschet Arad, din postura de director tehnic, având ca obiective calificarea în
play-off şi o clasare cât mai bună la finalul Ligii Naţionale feminine.