FCC Baschet UAV Arad şi AC Triumf Botoşani au jucat în acest
weekend ambele meciuri din sezonul regulat al Ligii Naţionale de Baschet
Feminin, fără spectatori. Prima partidă s-a disputat ieri, la Sala Sporturilor
„Victoria” din Arad şi a fost câştigată de arădence cu scorul de 97-57.
În cea de a doua partidă, disputată astăzi, începând cu ora
13, la Sala „Constantin Jude” Timişoara, fetele noastre impunându-se cu 111-51.
Trebuie spus că meciul jucat de arădence la Timişoara
contează pentru etapa a 18-a din LNBF.
Partida era programată iniţial în februarie, dar cele două cluburi au
ajuns la un acord să lege turul şi returul pentru a reduce cheltuielile şi a
evita expunerea în condiţiile de pandemie. Mai trebuie menţionat că partida s-a
desfăşurat la Timişoara pentru că, potrivit regulamentului, nu se puteau juca
ambele partide în acelaşi oraş.
În urma celor două victorii, FCC Baschet UAV Arad urcă pe poziţia
secundă a clasamentului Lgii Naţionale, la două lungimi distanţă de primul loc,
dar şi cu un meci mai puţin disputat (Vezi aici clasamentul complet). Săptămâna
viitoare, sâmbătă, 6 noiembrie, “galben-albastrele” se vor deplasa la Cluj-Napoca
pentru disputa cu Universitatea.