FCC Baschet UAV Arad are parte de un nou joc pe teren
propriu în Liga Naţională. Etapa cu numărul 17 programează duelul cu KSE Târgu
Secuiesc, sâmbătă, de la ora 18,
Va fi a 3-a confruntare stagională dintre arădence și KSE,
după dubla din primul tur al Cupei României, la final de septembrie. FCC UAV
s-a impus acasă în ambele jocuri, 76-54 și 78-70. Oaspetele sunt echipa cu cele
mai puţine partide disputate până acum, doar 11, faţă de 16 câte are Aradul. Secuiencele
au bilanţ negativ, de cinci victorii şi şase eşecuri şi ocupă locul 9, cu 16
puncte. Partida tur nu s-a desfăşurat încă, arădencele nu s-au putut deplasa la
Târgu Secuiescu fiind infectate cu COVID. Data la care se va disputa restanța
nu se știe la această data.
Conform normelor anti-Covid în vigoare, Săla Sporturilor
Victoria poate fi ocupată la doar la 30% din capacitate. Cei care vor asista la
meciul cu KSE vor trebui să îndeplinească una din cele trei condiţii
binecunoscute: să fie vaccinaţi cu schema completă, să fi trecut prin boală în
ultimele 6 luni sau să fie testaţi negativ (RT-PCR sau antigen).
Programul complet al rundei a 17-a din Liga Naţională:
Rapid – “U” Cluj
CSM Târgovişte – Phoenix Constanţa
CSM Alexandria – Agronomia Bucureşti
Meciurile Sirius Târgu Mureş – Triumf Botoşani şi Olimpia
Braşov – CSM Satu Mare nu se vor disputa, iar Sepsi SIC Sfântu Gheorghe stă.