x3
liga-europei-centrale
Cupa Europei Centrale
x9
campioana-romaniei
Campioana Romaniei
x2
cupa-romaniei
Cupa Romaniei
FCC UAV Arad

Premii speciale pentru Keys şi Hadzovic

01.05.2022

FCC Baschet UAV Arad a redevenit vicecampioana României după o pauză de 8 ani. Jucătoarele pregătite de Bogdan Bulj au străpuns monopolul finalelor de campionat din Liga Naţională între Sf. Gheorghe şi Satu Mare, care s-au duelat pentru medalia de aur din 2018 încoace.

Arădencele au reuşit să îşi îndeplinească obiectivul şi chiar să depăşească aşteptările în ultimul act  împotriva marii favorite la titlu. S-a terminat 3-2 la general pentru covăsnence după 78-60 în meciul decisiv, iar sezonul 2021-2022 din baschetul feminin românesc s-a încheiat.

La festivitatea de premiere oficiată după încheierea jocului 5, s-au acordat şi două premii speciale. Trofeul de cea mai bună marcatoare a echipei arădence i-a revenit lui Andreona Keys. Baschetbalista de peste Ocean a avut prestaţii excelente în acest sezon, culminate cu cifre statistice impresionante pe întregul play-off (o medie de 20.2 puncte per joc).  

Brankica Hadzovic a fost desemnată MVP-ul sezonului pentru formaţia noastră. Conducătorul de joc a făcut, poate, cel mai bun sezon de când a sosit la Arad. Căpitanul echipei a fost un lider care în momentele grele a ştiut să își asume acțiuni sau riscuri individuale care să echilibreze sau chiar să schimbe soarta partidelor.

Cele două distincţii au fost oferite de Ramona Lile, rectorul Universității Aurel Vlaicu Arad, care le-a susţinut pe arădence din Sepsi Arena.