FCC Baschet UAV Arad a obținut a
6-a victorie în această ediție de campionat, după ce a învins CS Universitatea
Cluj-Napoca cu 65-48 (19-18, 15-13, 16-11, 15-6). Fetele noastre au preluat conducerea
în finalul primului sfert și s-au distanțat treptat, până la o diferență maximă
de 20 de puncte.
Tereza Vitulova a fost coșghetera
partidei cu 30 de puncte, plus 9 recuperări. Pivotul nostru s-a apropiat la
două puncte de cea mai bună performanță reușită într-un meci din această ediție
a LNBF. Taylor Murray a stabilit recordul stagional de intercepții din acest campionat,
cu 8 „mingi furate”. Fundașul a mai contribuit cu 10 puncte, 5 recuperări și 5
pase decisive. Pentru formația noastră au mai înscris: Easley 14 puncte (6
recuperări, 8 pase decisive), Voica Nagy 6 puncte, Mititelu 4 și Biszak 1
punct.